E.ON Servicii, Divizia: Resurse Umane, Departament: Centru Soluţii - Dezvoltare Angajaţi şi Employer Branding/HR BP BSC&Holding, Compartiment: Dezvoltare Angajaţi/Employer Branding, Locaţie: Tîrgu Mureş 

Specialist Comunicare HR - Perioadă Determinată 

Ce vei face

  • Se spune că totul se bazează pe modul în care comunicăm unii cu alţii. Importanţa acestei comunicări e cu atât cu mai mare, cu cât receptorii mesajului sunt peste 5500 de angajaţi / colegi. Ai şansa să te ocupi de această comunicare cu ajutorul canalelor interne (intranet, ziar intern, email, platforme interne) şi al instrumentelor specifice (print, audio – video).
  • Resursa cea mai importantă sunt în lumea de azi oamenii. Aşa că avem nevoie de creşterea engagement-ului angajaţilor şi retenţia lor. Vei contribui prin campanii interne şi evenimente, la creşterea acestora.
  • E în natura noastră să ne obişnuim cu beneficiile. Rolul tău va fi să îi faci pe colegi să conştientizeze mai bine binele, prin creşterea vizibilităţii interne şi externe a oportunităţilor pe care le oferă compania.  Avem programe de HR care promovează leadershipul autentic şi dezvoltarea oamenilor, ’pe care le vei promova intern dintr-o perspectiva de Employer Branding, astfel încât colegii să beneficieze la maximum de ele.
  • Te vei ocupa de dezvoltarea şi supervizarea conţinutului specific HR pe pagina de intranet a companiei. Partea cea mai bună este că vei avea libertate în gândirea conceptului de conţinut.
  • Vei dezvolta instrumente de analiză de tip ‘’employee experience journey mapping’’, pentru înţelegerea experienţei angajatului în companie, prin studii, monitorizare şi propunerea unor măsuri de îmbunătăţire.
  • Vei avea un rol important în înţelegerea şi asumarea misiunii, competenţelor şi valorilor noastre de către colegi.
 

Profilul tău

  • Experienţă practică necesară: Minim 3 ani experienţǎ similarǎ intr-o agenţie sau într-o organizaţie multinaţionalǎ; Experienţă în diferite unităţi E.ON sau în mediul internaţional constituie un avantaj;
  • Cunoştinţe limbi străine: Fluenţă în limbajul business, în română şi engleză – obligatorii;
  • Cunoştinţe IT: Utilizator avansat de MS Office; Utilizator mediu – avansat al programelor de editare grafica – Corel şi /sau Photoshop;
  • Altele: Înţelegerea afacerii şi a strategiei; Abilităţi de implementare proiecte, planificare şi organizare, managementul schimbării; Abilitatea de a planifica, crea şi executa comunicǎri verbale si scrise; Abilitǎţi avansate în tehnica scrierii creative; Atitudine proactivǎ şi orientată cǎtre rezultat; Acurateţe şi atenţie la detalii, meticulozitate; Abilităţi de relaţionare, managementul conflictelor şi mediere.
 

Ce îţi oferim

  • Pachet salarial atractiv, promitem ca nu e doar un clişeu.
  • Vei primi şi un premiu de performanţă. Nu trebuie să fii ’’sportiv de performanţă’’ ca să îl obţii, suntem realişti.
  • Îţi mai oferim şi alte beneficii care se vor reflecta în venitul tău total, însă preferăm să ţi le zicem la interviu. Ca sa mai lăsăm loc şi de surprize. Câteva dintre ele ar fi: asigurarea medicală privată şi contribuţia la un fond de pensie privată;
  • În rest, ar mai fi aspectele de atmosferă, care nu se văd şi nu ’’se pot oferi’’, pentru că depinde de tine cum le accesezi. Vei avea ocazia să interacţionezi cu oameni din domenii diferite, vei avea un birou modern şi confortabil, posibilităţi de migrare în timp pe joburi diverse naţionale sau internaţionale în cadrul companiei şi siguranţa jobului într-o companie cu peste 40.000 de angajaţi în 13 ţări.
  • Şi nu în ultimul rând, zile de concediu peste numărul celor cu care te-ai obişnuit la alte locuri de muncă.
 

E.ON se angajează să asigure egalitatea de șanse și promovează în mod activ diversitatea, egalitatea și flexibilitatea.

Sumar

Nr. de referinţă: 101941 Data de început: 10.12.2018 Anunţul expiră la data de: 21.09.2019

Contact

Dacă vrei să afli mai multe despre noi, vizitează-ne pe pagina de cariere.

 

Despre noi

E.ON este mai mult decât oportunitatea de a te bucura în CV-ul personal de reputaţia unui angajator din top global Fortune 500 şi de premizele unei cariere solide, pline de beneficii. Este despre apartenenţa la o comunitate energică de colegi cu istorie şi experienţe în industrii diverse, care au în comun forţa, spiritul social, privirea inainte, şi mai ales – faptul că te poţi baza pe ei. E.ON este pentru cei care vor libertatea de a transforma o industrie şi au capabilitatea de a face ce şi-au propus.

Ne găseşti aici

www.eon-romania.ro