Încărcare...
 

E.ON recrutează pentru una dintre companiile sale, Delgaz Grid, cel mai mare distribuitor de gaze naturale şi electricitate din jumătatea de Nord a României; Departament: F.O.L. Măsură și Măsură Specială Iași, Locaţia: Iași 

Electrician Măsură Specială 

Ce implică rolul tău în echipa noastră

  • Execuți activităţile specifice mentenanţei grupurilor de măsură a energiei electrice numai în baza unei comenzi de lucru primite spre rezolvare în conformitate cu documentaţia tehnică în vigoare
  • Asiguri citirea contoarelor de energie electrică la abonaţii mici şi mari cu contori în montaj semidirect sau indirect în vederea facturării consumului, colectare curbe de sarcină, completarea corectă a documentelor specifice activităţii de măsurare a energiei electrice (evidenţă contori şi evidenţă sigilii) 
  • Asiguri verificarea funcţionării corecte a contoarelor monofazice şi trifazice de toate tipurile în montaj direct, semidirect, indirect şi a contorilor telecitiţi sau citiţi automat, asiguri ridicarea de diagrame, remedierea deficienţelor ce pot apărea la grupurile de măsurare cât şi buna funcţionare a sistemelor de transmisie date şi telecitire
  • Asiguri montarea şi verificarea grupurilor de măsurare în cazul consumatorilor noi, introducerea contorilor în sistemul de telecitire, securizarea elementelor grupurilor de  măsură în zona sa de activitate, executarea de deconectări – reconectări şi rezilieri de contracte de furnizare a energiei electrice conform comenzilor primite

Realizezi și alte sarcini care decurg în mod natural din rolul tău, adaptate la cunoștințele și abilitățile tale

 

Cum îți dai seama că te potrivești

  • Educaţie necesară: Școală profesională, liceu de specialitate/ electrician
  • Experienţă practică necesară: 1- 2 ani în instalații electrice
  • Cunoştinţe obligatorii cerute de legislaţie: Legislaţie, prescripţii şi standarde de specialitate în domeniul de activitate
  • Cunoştinţe IT: Microsoft Office, soft-uri specifice activităţii de programare, verificare a contorilor electronici
  • Altele: Permis de conducere categoria B
 

Ce îţi oferim noi

  • Îți oferim mai mult decât un salariu: Primești cadouri cu ocazia evenimentelor importante din viața ta precum căsătoria, 1 iunie iar lista continuă. Excelezi în ceea ce faci? Poți să fii unul dintre cei care primesc bonusuri de performanță. Dacă locuiești prea departe de sediu, te ajutăm cu decontarea transportului.
  • Plătești ușor cu tichetele de masă: Ai tichetele încărcate pe un card de masă cu care poți să plătești contactless. 
  • Lucrezi cu plăcere, sănătos și în siguranță: Ai o asigurare medicală privată. Dacă îți schimbi ochelarii de vedere, noi acoperim o parte din valoarea lor. Pe durata pandemiei poți lucra și de acasă, dacă aria în care activezi îți permite acest lucru. Noi scriem acest anunț de acasă. Unii dintre noi lucrăm și pe teren, dar în siguranță. 
  • Primești două pensii după ce nu vei mai lucra: E posibil. Prin pensia facultativă vei avea un venit suplimentar, pe lângă pensia din sistemul public.
  • Ești plătit dublu ca să mergi în vacanță: Da, ai citit bine. Ai o primă de vacanță! În plus, ai parte de mai multe zile libere decât angajații altor companii. După ce te întorci din concediu, noi îți decontăm o parte din valoarea serviciilor turistice.
  • Punem accent pe dezvoltare: Te dezvolți în continuare, alături de noi, prin sesiuni de workshop-uri, training-uri și certificări noi.
  • Te-am făcut curios? Intră aici pentru a vedea mediul nostru de lucru.
 

E.ON se angajează să asigure egalitatea de șanse și promovează în mod activ diversitatea, egalitatea și flexibilitatea.

Sumar

Nr. de referinţă: 150142 Anunţul expiră la data de: 08.03.2021 Data de început: 05.04.2021

Contact

Dacă vrei să afli mai multe despre noi, vizitează-ne pe pagina de cariere.

 

Despre noi

Noul E.ON este unul dintre cei mai puternici operatori ai rețelelor și a infrastructurii energetice europene, precum și un furnizor de soluții avansate pentru mai mult de 50 de milioane de clienți. Suntem prezenţi în 15 țări și avem un total de peste 75.000 de angajați, iar acest lucru ne permite să contribuim activ la accelerarea tranziției energetice în Europa. E.ON își propune să transforme fundamental lumea energiei, pornind cu focalizarea atenției pe două zone de creștere sustenabilă și achiziția companiei innogy. Fiind unul dintre cei mai mari furnizori de servicii energetice din Europa, vom stimula tranziția energetică în România și în Europa. Combinarea expertizei celor două companii va face, de asemenea, ca E.ON să devină un pionier în dezvoltarea de soluții noi și inovatoare, și să atragă cele mai strălucite minți în sectorul energetic.

Ne găseşti aici

www.eon-romania.ro